Poemul cățelușei gestante

De la drum lung veneam acasă

În locuinţa umedă şi-ntunecoasă

Situată în Golescu la parter

În zgomotosul şi infectul gării cartier.

Lângă lift o căţeluşă drăgălaşă

Deşi era ceva cam uriaşă

Privea la mine cu ochi mari şi teamă

Cerându-mi parcă să o iau în seamă;

În timp ce îmi priveam corespondenţa

Căţeaua îmi adulmeca prezenţa

La uşa mea se-ntinde lungă, lată;imagine şocantă

Privirea mea îi înconjoară trupul. E gestantă!

Avea pe burtă o mulţime de ţâţuci

Umflate, pline cu lăptuci

Căuta un locuşor să-şi ocrotească

Micuţii pui pe care ea urma să-i nască.

S-a ridicat greoaie, m-a privit în faţă

Avea de foame ochii ca în ceaţă

Şi am promis atunci cu şoapte

Că îi prepar urgent un pic de lapte.

Frecam febril în grabă laptele de praf

Ce-avea albeaţă de orez-pilaf

Şi-transparent castronul cum e gheaţa

Turnat-am lapte dulce ca dulceaţa.

Doar trei încuietori mai trebuiau deschise

Când se aude-o voce ce scoală morţi din  vise

-"Ce cauţi aici ? Hai! Marş! Afară!"

Şi pielea de pe mine se-nfioară.

Lovită cu piciorul sărmana căţeluşă

Se-ndreaptă speriată spre marea, largă uşă

Fug după ea, o chem cu dulce şoapte

Ea vine şi priveşte castronul meu cu lapte

În ochii mari şi umezi eu îi citesc recunoştinţa

Dar tremurul de frică îi zguduie fiinţa

Şi pleacă, fuge, aleargă, e-atât de-nspăimântată

De vocea grosolană cu vorba îngălată

A omului cel rău ce n-ajută pe nimeni cu nimic

Şi-mpiedică pe alţii să-l ajute pe cel mic.

Şi astăzi văd în faţă castronul meu cu lapte

Rămas pe trotuar în neagra noapte.