Noapte albă

Noapte albă

Noapte săgetată de lumină

Care într-o clipă se transformă

Într-o zi cumplită, de dragoste,

Ameţită de ea însăşi

Fiindcă se numeşte dragoste.

Ea ne-a ameţit şi pe noi

Nu mai ştim unde ne aflăm,

Nu mai ştim cum ne cheamă,

Nu mai ştim nimic.

Sub astrele cerului albastru

Care ne-au dezmeticit puţin

Cine oare ne-a adormit şi ne-a trezit?

Din nou pe pluta noastră?

Dar noi nu mai pluteam în lumea noastră,

Nu mai eram nici în Atlantic nici în Pacific

Eram în altă lume,

În altă împrejurare,

Dragostea ne-a adormit

Şi-n timpul acela

Ne-a transbordat într-o lume

Necunoscută până în clipa aceea

Dar pe noi tot dragostea ne interesa:

Dragostea într-o lume încă nevăzută

Şi doar Sophora Japonica înflorită

Stă cuminte şi ne priveşte

Cum plutim la nesfârşit

Pe apa necunoscută

Spre neştiut.