Furtuna

Un foşnet printre ramuri murmurat

Mi-a dat senzaţia că deja plâng toţi norii

Din faţa geamului perdeaua am îndepărtat

Prin lat ecran să simt plăcerile răcorii.

După căldura sufocantă, uscată, arzătoare

Am contemplat deci norii negri adunaţi

Şi cu febrilă aşteptare-a ploii binefăcătoare

Priveam la trecătorii de fulger luminaţi.

Un pocnet sec, ghivece răsturnate

Şi flori întinse pe pământul gol

Şi cioburi, troznete şi geamuri fărâmate

Furtuna începuse să-şi joace-ntregul rol.

Un vânt puternic suflă dur, tenace

Copacii frământau un aluat din frunze

Cu zeci de braţe uriaşe, flasce

Ce se-agitau ca văluri de meduze.

Cortină albă, grindina-n haotic ritm cădea

Sluţind cu gheaţă ce-ntâlnea în cale

Prin valuri mari de apă, pământul se pierdea,

Credeam că totul va pleca la vale.

Lemnosul urlet de printre perlele de gheaţă

Purtat cu vuiet de vântul furios

L-am înţeles în zori de dimineaţă

Căzuse un copac imens cu miezul putred, ros.

Mi-Ai ascultat dorinţa şi ruga în vreme de furtună

Lumina casei mele astfel Tu Ai redat

Aşa cum mie ca fiinţ-umană

VIAŢĂ ŞI LUMINĂ ŞI CALE TU AI ARATAT.