Este de ajuns!

De şefi şi de stăpâni mi s-a urât

Nu vreau să se-urce, pe spinarea mea, la apogeu

Nu-i mai ascult şi nu mă mai plec decât

În faţa mamei şi-a Lui Dumnezeu.

În focul disputelor nu-mi mai ard mâna

Pentru orice faţă, cinstită, aparent

Girez doar pentru propriile-mi gânduri şi instincte

Încrederea-mi n-o mai câştigă aproape nici un concurent.

Oricine crede că mă poate domina,

Că poate să-mi schimbe gândirea, sau să mă conducă

Să nu se-aştepte că-l voi respecta,

Izbânda să nu spere c-o apucă.

Doar visele sunt cele pe care le va avea mereu,

Fiindcă, să mă-nvingă, niciodată n-am să las

Şi-n pofida oricărei iluzii, întotdeauna, eu

Mai am câte un as.

Un as în suflet şi altul în gândire,

Nimic nu poate să îmi clatine fundaţia

Continui să iubesc, să cuget şi nu cedez când mi se-ncearcă o oprire,

Dar tentativa îi provoacă celui ce o comite, fulminaţia.

Imun mă-nfăţişez în faţa vorbelor murdare

Şi lesne, pentru nimeni, să mă jignească, nu-i;

Prin gloata profitorilor şi-a imbecililor eu tai cărare

Şi las eşecul să le-ofere al său gust amărui.

Când sabia scârnavului cuteză să m-ameninţe

Eu mă ridic în faţă-i cuprins de verticalitate

Şi-mi concentrez întreaga forţă împotrivă-i

In jurul meu crescând ca scut, principiul de moralitate.

Apar ca o fantomă şi-i tulbur pe cei ce mă atacă

Şi-i nimicesc pe cei care-mi ating iubirea

Aliat îmi este timpul şi îi împiedică să se refacă

Sortită, deci, pentru ai mei duşmani, este pieirea.

Sunt protectorul oricărui suflet cinstit

Şi apăr femeia, frumosul, dreptatea

Nu le consideraţi, deci, ţinte de lovit

Nu v-ascundeţi în ele fatuitatea.

In palida umbră lăsată de-onoare

Mi-e casa, mi-e viaţa şi tot ce iubesc

Şi-ntr-o imensă, de lumină, revărsare,

Stropul de-adevăr, să transform, îmi doresc.

Mă hrănesc din gândire şi dragoste pură

Teluric şi cosmic scopul mi-l simt:

Salvgardarea amorului şi-a cinstei aură;

De-mi voi atinge ţelul? Eu astfel presimt!

Precum calul Troiei, în mine ascund

Săgeţi şi venin şi foc şi fiori,

Am arme-ncastrate în sânge, profund

Sunt diverse, letale, cu multe culori.

Sunt armele pe care încerc să le-opresc,

Dar n-am să ezit, dacă situaţia va cere,

Să le dezgrop, să le-ntorc şi să le folosesc

Să-nving inamicul cu propria-i putere.

Sunt arme care în timpul de pace

În evidenţă se-arată a fi doar calităţi,

Dar de sunt provocate, ele se pot preface

În dihănii umplute cu atrocităţi.

Sunt arme, repet, ascunse în mine,

Pe care eu nu vreau să le activez

Controlate puternic de trup şi de suflet,

Dar pe care continui să le păstrez.

Sfatul meu, deci: nu aprindeţi al bombei fitil

Nu profanaţi ce-mi este sfânt şi drag

Sau în răstimpul cât durează un scâncet de copil

Pe capete cădea-veţi ca perlele dintr-un şirag!