Asta nu-i neapărat o poezie.
Fără rimă, ritm sau alte șiretlicuri,
Vreau să recunosc a vieții ironie
Și să mă amuz de orișice nimicuri.
Scris-am cu un timp în urmă-o scurtă poezie
În care-mi exprimam regretul la trecerea unor 8 luni
Ce nu îmi aduseseră dorințe împlinite
Ci numai amăgeală și minciuni.
Ei bine, orișicât de mult mă doare
Totuși nu pot să nu consemnez
Că trecut-au doi ani pe sub soare
Și la ăla negru s-a dus tot ce venerez.
Și da, știu, că rima doare și cu soare
Nu e tocmai cea mai bună
Dar să mergem mai departe,
Că nici poezia nu e tocmai strună.
Revenind deci la idee,
Dacă dup-opt luni pierdusem rostul
Acum c-au trecut doi ani
Spun ca s-a dus dracului totul.
Ce vise pierdute sau amintiri uitate?
Ar fi bine dac-aș avea un vis pierdut
Căci ast-ar însemna că mai am totuși ceva!
Ei bine: zero (și e de-ăla absolut).
În fine, hai să nu lungesc povestea
Căci dacă-i prea lungă s-ar putea să nu se termine frumos
După cum prea bine Hemingway o spune maiestuos;
Ideea-n sine cred c-ați înțeles:
Hazul și necazul să le-amestecăm cu interes;
Singura curiozitate care mă ciupește-acum:
Oare ce-o fi când se vor fi dus trei ani pe drum?
Dar pân-atunci mai bine să ne amuzăm
De titlu, ironie sau situația în sine!
Versul șchiop să nu îl criticăm
Iară pân' la anul: numai bine!
A, și fiindc-am zis că nu pun rimă,
Ritm sau alte șiretlicuri poetești
M-am luat cu vorba și-am uitat puțină.
Deh, așa e când stai la povești.
comentarii