Există situaţii în care prieteniile cu alte persoane sunt mai puternice decât relaţiile cu propriile rude, şi asta pentru că uneori, se creează impresia cum că dacă eşti rudă cu cineva trebuie să te comporţi într-un fel anume, respectiv să fii disponibil să faci muncă voluntară oricând i se năzăreşte acelei rude că are nevoie de cine-ştie-ce muncă prin casă, şi nu vrea să plătească pe cineva să o facă.
Vorbind despre rude mi-am amintit de fostul soţ al mamei mele, cetăţean bulgar.
Urma să plece în Vest şi, conform „tradiţiei" estice trebuia să completeze un formular care cuprindea, printre altele, şi declararea rudelor din străinătate.
Bietul om, la 45 de ani, cu două facultăţi şi importante grade şi funcţii în cadrul militar, a rămas cu ochii bulbucaţi cât prunele Renglote când a aflat că ex-soţia româncă, domiciliată în România, nu îi este rudă. Şi nu pentru că era ex-soţia, ci pur şi simplu pentru că soţia nu era considerată rudă!
Probabil soţia era considerată un aliat ce putea fi prieten sincer sau duşman deghizat în prieten, dar rudă nu, nu şi nu!
Dar iată şi altfel de rude...
Întâlnindu-mă cu o dragă prietenă şi muză, pe care nu o mai văzusem de câteva luni, şi întrebând-o ce mai face, ea mi-a răspuns plină de tristeţe, că a avut necazuri în familie, ea şi ... rudele:
„- Am avut 4 morţi şi două decese!"
Am rămas mut fără să mai pot scoate un sunet, dar tăcerea mea a devenit penibilă când fata a continuat:
„- Da, ne-au murit (N.A.: ei şi familiei ei) 4 porci, doi mie şi mamei şi doi fratelui meu şi în plus au mai murit şi o bunică şi un unchi."
Nu voi comenta gradul de înrudire al omului cu porcii şi nici nu pot să măsor cu aceeaşi unitate suferinţa după un om sau după un porc. De fapt, chiar prietena mea a pus porcişorii în faţa oamenilor.
În acelaşi registru al relaţiei omului cu eternitatea, îmi aduc aminte că am găsit în urmă cu câţiva ani un anunţ la rubrica decese a unui mare cotidian.
Nimic neobişnuit până aici...
Or fi fost rudele într-atât de copleşite de durere, sau efortul de a da o tentă literară anunţului a fost atât de mare încât a rezultat o astfel de absurditate?
Despre ce este vorba?
Anunţul, foarte economic în ceea ce priveşte numărul de cuvinte utilizate era alcătuit din două propoziţii:
- propoziţia I: „A murit Nicolae Dinescu."
- propoziţia II, de fapt finalul, ar fi comic dacă nu ar fi sadic, atunci când îi spui celui ce s-a despărţit de această lume: „Fie-i ţărâna uşoară precum nouă durerea."
Acest final are două variante de interpretare:
1. Fie durerea după cel mort este uşoară, deci te doare-n cot de moartea lui;
2. Fie durerea după cel plecat este grea (zeci, poate sute de tone) şi îi doreşti o ţărână în egală măsură de grea.
Rudele sunt de mai multe feluri.
Sunt rudele la care te duci cu plăcere şi rudele la care ţi-e groază să te duci.
Sunt rudele care vin la tine pe neaşteptate şi rudele care nu dau niciun semn de viaţă.
Sunt rudele de la ţară şi rudele de la oraş.
Şi mai sunt rudele care confirmă bancul:
„- Unde te duci, la prieteni?
- Nu, mă duc la ... rude!"
0 comentarii pentru Rude
Niciun comentariu nu a fost postat pentru acest articol.Fii primul care posteaza un comentariu!
Spune-ți părerea despre Rude!
Trackbacks si pingbacks:
Niciun trackback nu a fost primit pentru acest articol.Fii primul care posteaza un trackback catre acest articol!
TrackBack-linkul este: http://blog.spunetiparerea.ro/trackback.php?artid=21
Acest blog este blogul oficial în limba română al lui Thutat și totodată blogul oficial al spunetiparerea.ro.
spunetiparerea.ro oferă posibilitatea creării de expresialuri unde fiecare membru se poate exprima așa cum simte prin scris, comentarii, fotografie, desen.
Poți afla mai multe despre expresialuri aici: ce este un expresial?, iar aici: creare expresial îți poți face propriul expresial în doar 3 pași!
Cele mai recente
- Fotografiaza emblema!
- Pachetul misterios
- Un Euro pe telefon
- Am fost la Titanic 3D
- Spunetiparerea.ro implineste astazi doi ani de existenta
- Ultima picatura de miere
- Mi-e dor si doare (taxi)
- Termitele zapezii
- Azerbaijan a castigat finala Eurovision 2011
- Romania s-a calificat in finala Eurovision 2011
- Câștigătorii primei semifinale Eurovision 2011, Dusseldorf, Germania
- O seara de concert cu Shakira, in Bucuresti
- Am implinit 1 an de existenta!
- Second Advertising nu știe gramatica limbii române
- Trei ani
- Firefox 4 Beta 1 - review
- Spunetiparerea.ro împlinește astăzi 3 luni de existență
- Râde ciob de oală spartă la Libertatea.ro
- Ce-am mai facut:
- Germania câștigă Eurovision 2010
- Paula Seling si Ovi s-au calificat in finala Eurovision 2010
- Eurovision 2010 cu Gianina și Leonard
- Food and water
- Prima dischetă nu se uită niciodată
- Opera Mini pentru iPhone
- Smiley cu dinți - partea II
- Smiley cu dinti - partea I
- De ce spunetiparerea.ro?
- Despre mine, prin ochii unui prieten
- Doi ani sau s-a dus dracului totul
- 8 luni sau mi-am uitat visul
- Alegeri
- Povestea pierdutei iubiri
- Lasă-mă!
- Elemente vitale
- Cum altfel?
- Retorica financiară
- Atenție!
- Este de ajuns!
- Târziile regrete
- Aliterație
- Inocența exibiționistă
- Teama
- Un motiv pentru a iubi femeia
- Sonetul apei
- Gânduri de ziua nașterii lui Iisus
- Puterea dragostei
- Petale albe
- Sonetul sorei Victorița
- Voi fi poet
- Târziu
- Sonetul fluturașului
- Sonetul femeii - de 8 martie 1996
- Sonetul câinilor fără stăpân
- Rondelul arșiței depline
- Prima ninsoare
- Poemul cățelușei gestante
- Ploaia
- O pasăre să fiu aș vrea
- Iarnă cu Virginia
- Furtuna
- Cât mă frământă
- Cât aș vrea
- Am țesut
- Alina
- Acele pinilor țepoși
- Vara
- Aer duminical
- Rondel pentru 1 Decembrie
- O! Betty
- Inima mea preţioasă
- Muzica mea divină
- Statueta mea
- Încuietoarea mea
- Ulciorul meu de aur platinat
- Prima zi
- Violeta
- Primăvara
- Toamna
- Orga mea muzicală
- Ceața
- Cristina
- Muza mea care-mi dă idei
- Mărul lui Adam
- Relaxare
- Plimbare în noapte
- Noapte albă
- Cu ce suntem mai buni decât ei?
- Culoarea semaforului
- Pizza
- Rude
- Ce ne povestește motanul?
- Dacă aș începe iar ...
- Ciudățenii - liftul
- Scriitorul
- Poveste de Sfântul Valentin
- Nu-ți mai face griji
- Sentimente
- Orice zi este suficient de bună pentru a face un cadou, o bucurie
- Cum poți convinge un prostuț că e prostuț?
- Petrecere de ziua mamei
- Cartea magică
- Am o întrebare
- Aproape de Andreea
- Amintire franţuzească






comentarii