Acasă -> Povestiri -> Prima dischetă nu se uită niciodată
269
comentarii



De câteva zile a-nceput pe Net să prindă viață o mișcare a cărei intenție este de a accelera procesul de dispariție a dischetelor. Nu că n-ar fi inevitabil.

Ei bine, astăzi am citit un articol scris de Liviu Mihai si publicat pe go4it, intitulat "dragă dischetă, îți mulțumim pentru tot ce ai făcut dar vrem să mori" (link).

Titlul mi s-a părut amuzant dar parcă puțin cam deplasat. Poate cam dur. E drept, articolul în sine este o ironie la adresa multor elemente din viața noastră (a românilor, mă refer) și pare a fi pornit dintr-o problemă mai adâncă pe care autorul o deviază asupra bietei dischete.

În fine, nu comentez mai departe articolul în cauză, nu asta era intenția mea, am să vă povestesc în schimb o amintire personală, o întâmplare amuzantă care are în centrul atenției o dischetă.

Pe la începutul anului 2000 primisem primul meu computer (printr-un concurs de împrejurări cu deznodământ nefericit, dar asta e altă poveste).

Era un AMD K6, la 200 MHz cu 32Mb de RAM, un hard-disk de aproape 4Gb și Windows 98. A și aveam și un monitoraș cu tub catodic de 15 inch diagonală și care păstra urma imprimată prin praf a unui ecran de protecție care fusese păstrat de cei care mi-au dat computerul.

La vremea respectivă nu mă pricepeam la computere aproape deloc. Mai prinsesem câte un computer pe care încercam să fac câte ceva pe unde mai mergeam, pe la vreo redacție de ziar sau ceva de genul acesta. Prieteni de familie care să fi avut computere nu am avut.

Faptul că eram începător nu m-a împiedicat să am vise și pretenții mari. Încă de când eram mai mic mă atrăgea ideea de a face computerele (mașinile, roboții, etc.) să facă ce vreau eu să facă, așa că în spiritul acestei dorințe mi-am cumpărat primele cărți de programare.

Știam de la un unchi care se pricepea în domeniu de limbajul C și de C++. Așa că mi-am cumpărat de la librărie câteva cărți despre C și C++.

La vremea respectivă cărțile tehnice de la editura Teora erau în vogă. Acopereau multe domenii și zone de interes (și aveau coperte frumos colorate :p).

Cărțile pe care mi le-am cumpărat erau "C pentru tonți volumul I" și "Totul despre C și C++".

Am căutat volumul 2 din cartea cu același titlu ca mai sus, dar nu l-am găsit la nicio librărie Teora. Peste tot îmi spuneau că s-a vândut. Recunosc că eram ușor dezamăgit că nu am ambele volume.

Mai îmi cumpărasem tot atunci și două manuale de windows 98 (ambele tot de la Teora, unul din seria "pentru tonți", iar altul ceva mai complex și în plus primisem de la un domn care m-a ajutat la acea vreme și un manual de windows 98 scris de Peter Norton.

De programare, efectiv, m-am apucat însă mult mai târziu, fiindcă deși începusem să citesc din cărțile proaspăt cumpărate și înțelegeam despre ce este vorba (deși eram în clasa a 4-a abia), la scurt timp computerul s-a stricat și n-am mai avut computer vreme de aproape 6 ani. Prin urmare, în acea perioadă de timp, programarea n-a mai fost un centru de interes, fiind înlocuită de pasiunea pentru literatură și desen și de electronică. (Acum se pare că informatica își ia revanșa.)

Computerul îl primisem împreună cu două cd-uri cu drivere și atât. Nimic altceva, dischete sau alte cd-uri (și nu cumva să vă gândiți la internet, că nici nu se punea problema). Prin urmare, în lipsă de alte extensii, am dorit să-mi cumpăr o dischetă, să-mi salvez pe ea fișierele importante. Nu știu de unde îmi intrase în cap încă de pe atunci importanța unui back-up și posibilitatea ca hard-diskul din computer să moară, așa că am mers la un magazinel cu de toate ca să îmi cumpăr dischetă.

Țin minte că a costat ceva în jur de 10.000-15.000 lei (asta se întâmpla deci în anul 2000, nu erau RONi ci lei vechi, iar o pâine costa în jur de 4.000 de lei). Și mai țin minte că era SONY sau Verbatim.

După ce am ajuns cu discheta acasă, am început să mă joc cu ea. Țin minte că mă amuza metalul glisant menit să protejeze disculețul de bandă magnetică din interior și îmi plăcea cum se vedea lumea (roșie) dacă priveam prin fanta dischetei.

Nu știu însă cum și ce anume am făcut, dar am reușit să scot arcușorul care ținea capacul de metal la locul lui și ambele au căzut. Atunci m-am panicat. Era primea mea dischetă, pe care o cumpărasem din banuții pe care i-am strâns de la mama, iar eu reușisem să o stric în doar câteva zeci de minute de la cumpărare.

M-am apucat să moșcoștesc de unul singur încercând să îmi repar discheta. Cred că undeva pe la mijlocul procesului am picurat și câteva lacrimi de supărare; eu am avut întotdeauna un fel de respect pentru obiectele pe care le aveam (poate și pentru că în sine nu aveam prea multe și era dificil să obțin ceva nou) și îmi părea sincer rău de dischetă. Nu era nicio problemă de ceartă din partea mamei sau ceva de genul acesta, era doar regretul meu.

Mama m-a văzut că stau la masă și mă chinui să fac ceva și m-a întrebat ce e. Mai întâi eu am ocolit răspunsul (probabil ceva de genul "A, nimic") dar rapid, mama și-a dat seama că ceva nu e ok și a venit lângă mine să mă întrebe și să vadă despre ce este vorba. Atunci, țin minte, i-am răspuns pe un ton foarte încărcat de supărare la adresa mea și probabil și ceva sughițuri înghițite "Mi-am stricat discheta!"

Mama a-nceput să mă liniștească și să-mi spună că e totul ok și să nu-mi fac griji, să dau discheta deoparte și să nu mă amărăsc din cauza ei. Eu știam însă că altă dischetă nu puteam să cumpărăm atunci și chiar vroiam să o folosesc.

Prin urmare m-am liniștit, dar am continuat să încerc să o repar. Sărise afurisitul de arcușor și după ce că îmi luase ceva timp să îl caut pe jos și să îl găsesc, acum nu reușeam să îl fac să stea în lăcașul prevăzut ca să pot pune capacul metalic la loc.

După multe încercări însă, am reușit (da, ca-n reclama cu copilul care merge pe bicicletă, "am reușit, am reușit!") și plin de bucurie, mi-am salvat câteva poezii pe care le scrisesem pe computer în prealabil, pe dischetă.

Am păstrat amintirea aceasta în mine și de fiecare dată când mi-o amintesc mă amuz de copilul care-am fost și care ținea foarte mult la obiectele pe care le avea.

Și în definitiv, știți cum e vorba, prima dischetă nu se uită niciodată.

 

Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!

Share | |

Trackback link:

http://blog.spunetiparerea.ro/trackback.php?artid=91
5

4 comentarii pentru Prima dischetă nu se uită niciodată

  • postat de Cristian la data de 14.05.2010, 10:48
    sincer nu stiu cum am ajuns pe acest site....cautam un anume realizator de emisiuni Daniel Horhocea care mi-a incantat copilaria cu emisiunea Vreau sa stiu precum si cu ceva piese de teatru radiofonic pe care praful amintirilor s-a depus iremediabil.....
    Am citit acest comentariu cu prima mea disketa si aproape ca am lacrimat.....si eu am fost in aceasta situatie ...nu numai cu discketa dar si cu multe alte lucrusoare care unele din pacate chiar nu mai puteau fi reparate.... Felicitari autorului...oare chiar mai sunt oameni cu suflet pe aceasta lume? O zi frumoasa.....Cristian Bucuresti

  • Multumesc pentru apreciere
    postat de thutat la data de 14.05.2010, 11:03
    Pesemne ca nu exista coincidente pe lumea asta, in copilaria mea, eu am fost invitat la una din emisiunile pe care domnul Horhocea o realiza la Radio Romania Tineret, deci stiu despre cine este vorba.
    Sunt sigur ca mai exista oameni cu suflet pe aceasta lume, chiar foarte multi si cred ca sunt multi oameni care merita cu adevarat calitatea de Om.
    Cat despre obiecte, intotdeauna am avut o legatura stransa cu ele si ma intristam cand se defecta cate ceva, deci inteleg perfect ceea ce spui.
    Numai bine!

  • Nu doar prima discheta ... !
    postat de FGH la data de 29.12.2011, 13:40
    Mie imi lipseste talentul povestirii amintirilor din cotidian, dar nu imi lipseste slabiciunea pastrarii artefactelor. Si eu mai am primele dischete cu texte scrise de copii mei si de prietenii lor, veniti sa vada un computer si sa scrie cate ceva la tastatura. Dar mai am si casetele pe care copiii isi inregistrasera vocile, desi casetofonul nu cred ca le mai poate reda, dupa atata amar de ani.
    Poate ca intre noi, cei care pastram nostalgici amintirile altor vremuri si ei, cei care aduna munti de obiecte abandonate in ideea ca poate le va servi vreodata la ceva nu e diferenta decat de un singur aminoacid la gena responsabila de evaluare a cromozomului care dirijeaza ratiunea, mai stii ?

  • postat de thutat la data de 30.12.2011, 19:06
    Da si eu mai am niste casete audio cu tot felul de inregistrari si mai am inca niste casetofoane dar si reportofoane inca in stare de functionare! Deh ... am iubit intotdeauna aparatele si mi-am dorit sa le pastrez in functiune ... poate un fel de-a ma revansa pentru toate aparatele, ceasurile si dispozitivele pe care, atunci cand eram copil, din curiozitate, le-am desfacut si le-am stricat.

    Cat despre diferenta dintre noi si ei ... nu stiu ... cred totusi ca exista o diferenta ceva mai mare intre a tine vie o amintire care iti bucura ochii atunci cand o revezi (virtual, prin ochii mintii) si a aduna obiecte in incercarea de a nutri o speranta desarta ... dar totul e posibil pana la urma ...

Spune-ți părerea despre Prima dischetă nu se uită niciodată!

Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 

Trackbacks si pingbacks:

Niciun trackback nu a fost primit pentru acest articol.
Fii primul care posteaza un trackback catre acest articol!
TrackBack-linkul este: http://blog.spunetiparerea.ro/trackback.php?artid=91




Cele mai recente

Blogroll

Desene din expresialuri

Daria :)
postat de Alba-ca-Zapada
la 27.12.2011, 18:22
Au fost candva pesti
postat de babutavesela
la 27.07.2012, 21:31
Actor rus
postat de babutavesela
la 05.04.2010, 00:12
O minte sanatoasa intr-un corp sanatos
postat de rockislife
la 28.03.2012, 21:14
Sam Fisher (Splinter Cell)
postat de AntonioLiviu
la 21.09.2012, 18:07
Jacques-Yves Cousteau
postat de babutavesela
la 05.04.2011, 09:29