Pizza

Cine, oare, nu ştie azi ce este o pizza?

Prin casă am numeroase reţete, colecţionate de mama, cu diverse denumiri, pizza ca-n Abruzzia, pizza ţărănească, etc., şi cu diferite compoziţii.

Prin reviste am întâlnit şi eu destule reţete pentru a-ţi face singur o pizza. Foarte multe din ele se pare că erau adresate nu atât unuia preocupat să devină un bun preparator de pizza, cât celui ce trece prin ... TRANZIŢIE şi care când zice că are alimente-n casă are de fapt resturi. Aceste resturi erau chiar materia primă necesară reţetelor care te sfătuiau cum să-ţi primeşti prietenii cu ce ai prin casă sau elegant spus ţi-e deranjat telefonul pentru a comanda o pizza ca-n filme.

Era cu mai mult de 35 de ani în urmă, pe când la noi pizza nu era deloc cunoscută şi nu devenise ceea ce este astăzi: mic dejun, gustare a.m., prânz, gustare p.m., cină şi trei feluri într-o îmbucătură.

O doamnă se îndrepta spre locuinţa unei vecine cu scopul de a schimba două-trei vorbe.

Drumul ei trecea prin faţa uşii bucătăriei unei alte vecine, care, cu şorţul alb asemenea unui crin trebăluia de zor.

- Ce mai faceţi doamna H?

- A, fac o plăcintă, că am diseară musafiri. Mi-a rămas nişte tocană de carne cu cartofi, nemâncată de 2 zile, am aruncat cartofii, am scos bucăţile de carne, le-am spălat bine-bine, le-am dat prin maşina de tocat şi le-am amestecat cu sare, piper, ceapă şi o jumătate de ou crud; oare n-am pus prea mult ou? Am luat nişte pâine veche, că mi s-a adunat un săculeţ, am muiat-o în apă, am frământat-o bine cu uleiul în care am prăjit ieri gogoşi şi am pus şi 100g de făină; o frământ bine, întind jumătate din cantitate în tavă, pun carnea, pun aluat de făină cu pâine, ung cu jumătatea cealaltă de ou şi bag la cuptor ...

Iată cum această distinsă doamnă, şefă de cabinet la un ministru, şi-a întâmpinat musafirii făcând, fără să ştie, pizza economică de azi !!!

Sfatul povestitorului: când cineva îţi va spune plin de încântare: „Am făcut o pizza, o nebunie !", să-l crezi. Să-l crezi că a reciclat tocane, ciorbe, ghivece, sandwich-uri şi să-l refuzi sub orice pretext îţi trece mai repede prin minte.

Vorbind atât de mult despre mâncare, vă ofer o reţetă sârbească.

Sârbii fac haz pe seama bulgarilor, pe care îi numesc „bobangii", de la „bob" care înseamnă fasole boabe, deci mâncători de fasole boabe sau fasolari, fasolangii, ca să formez un cuvânt românesc.

(Ca un mic comentariu, bulgarii mănâncă, am surse sigure de informare, destulă mămăligă, dar nu sunt numiţi mămăligari).

Sârbii nu se mulţumesc a face doar haz ci le spun bulgarilor că habar nu au cum se prepară fasolea aşa cum trebuie, şi le dau reţeta următoare:

„Se aleg boabele, se spală, se pun într-o oală cu apă rece şi se lasă la muiat câteva ore. Se scurge apa, se pune altă apă rece, se pune pe foc, se lasă să clocotească 10 minute, apoi se aruncă apa, se înlocuieşte cu apă curată, încălzită, se lasă iar să fiarbă fasolea 10 minute. Se repetă operaţiunea încă de două ori, iar a patra oară se aruncă apa cu fasole cu tot, se pune în oală o bucată de carne pe care o prepari cum doreşti !!!"