Acasă -> Povestiri -> Am o întrebare
3
comentarii



Îmi aduc aminte cum elev fiind, în clasa a doua primară, învăţat de către mama, eram foarte politicos faţă de doamna învăţătoare, faţă de colegi şi faţă de toată şcoala, de altfel.

Tot datorită celor 7 ani de-acasă, în care am învăţat nu doar bunele maniere dar şi o sumedenie de alte lucruri folositoare (cum ar fi un vocabular mult mai bogat decât cel al copiilor de vârsta mea) şi bineînţeles şi bunei naturi care m-a înzestrat (şi asta o spun cu toată modestia de rigoare) cu mai multe talente si haruri, eram, încă de pe atunci, cunoscut ca fiind un copil inteligent şi aparte.

Ca la orice şcoală, existau periodicele „şedinţe cu părinţii". Pe vremea aceea, emancipat fiind, o rugasem pe doamna învăţătoare să îmi îngăduie să stau împreună cu mama la şedinţa cu părinţii, de vreme ce oricum eram şeful clasei şi oricum nu existau critici la adresa mea.

Astfel, pot spune că îmi aduc aminte cum doamna învăţătoare, faţă de care am tot respectul şi admiraţia, în încercarea de a prezenta celorlalţi părinţi un exemplu pozitiv şi, de ce nu, de a aduce poate şi un fel de recunoaştere a calităţilor de părinte ale mamei mele, m-a caracterizat ca fiind un copil cu care atunci când dialoghează „are impresia că stă de vorbă cu un om adult, de 40 de ani şi care are două facultăţi".

Ei bine, timpul a trecut şi undeva prin clasa a opta, îndeplinind împreună cu o colegă de clasă datoria de „elev de serviciu", am apelat la memoria amândurora pentru a ne reaminti anii care trecuseră. Astfel, colega începe să râdă şi îmi povesteşte cum îşi aduce aminte de mine, când eram împreună în clasele primare, ca fiind deosebit de politicos, foarte aproape de plicticos de politicos.

Astfel, îmi povesteşte că atunci când doream să adresez o întrebare doamnei învăţătoare, ridicam mai întâi două degete, aşteptam să primesc cuvântul din partea acesteia, iar apoi mă ridicam în picioare şi spuneam „Doamna învăţătoare, aş putea să vă întreb ceva?", după care, evident, aşteptam aprobarea. Abia după această aprobare, începeam şi eu să rostesc întrebarea care mă frământa.

Desigur, oricât de ilar ar părea acum şi oricât de ilar mi s-a părut şi mie atunci când mi-am adus aminte, acesta era modul pe care eu îl consideram, la momentul clasei a doua, ca fiind potrivit pentru a adresa o întrebare.

Stilul acesta de aruncare a buzduganului înaintea întrebării l-am menţinut vreme destul de-ndelungată şi l-am adaptat pe măsură ce avansam în etate. Astfel, treptat, cele două degete ridicate care aşteptau primirea cuvântului nu se mai ridicau, iar glasul începea direct să rostească „atenţionarea" : „Doamna profesoară, am o întrebare!".

Fie că eram în bancă, în timpul orelor, fie că fugeam după profesor după ce se sunase de pauză sau îl căutam pe la cancelarie, această expresie „Doamna profesoară, am o întrebare!" am utilizat-o îndelung.

Începând din clasa a şasea în programa şcolară erau incluse orele de fizică. Doamna profesoară, faţă de care am tot respectul, era o profesoară deosebită, cu un talent pedagogic rar întâlnit, dar care avea un temperament foarte puternic. Astfel, într-o zi de prin clasa a şaptea, în urma încercării mele de a adresa o întrebare, aşa cum obişnuiam să fac în fiecare oră, pentru a-mi clarifica din timpul orei nelămuririle, la replica mea „Doamna profesoară, am o întrebare!", mă trezesc cu un amalgam de ţipete drept răspuns, prin care doamna profesoară ţipa la mine „Nu mai spune doamna profesoară am o întrebare !!! Că tu n-ai niciodată o întrebare!!! Tu ai tot timpul multe întrebări !!! Spune: „Doamna profesoară, am multe întrebări !!!""

Desigur, clasa a început să râdă, ca şi mine de altfel, stilul doamnei profesoare de a se revolta uneori ne era cunoscut, deci modul zgomotos prin care uneori ne erau adresate răspunsuri sau reproşuri era ceva obişnuit.

Cu toate acestea însă, doamna profesoară de fizică scosese la iveală un adevăr, faptul că eu aveam întotdeauna multe întrebări. E adevărat. De fapt, avem atât de multe întrebări, încât nu de puţine ori timpul unei ore nu era suficient pentru ca materia ce trebuia predată în acea oră să poată fi predată, iar eu să apuc să-mi exprim toate întrebările.

Din această cauză uneori ţineam profesorul în clasă până se suna de intrare deja, fapt care le determina uneori pe doamnele profesoare să mă întrebe înainte de-a apuca eu să rostesc vreun cuvânt „Andrei, este important ce vrei să mă întrebi?" - în încercarea dumnealor de a nu mă lăsa să le irosesc pauza cu întrebările mele.

Alteori, conduceam profesorul până la cancelarie, bombardându-l cu întrebări pe tot parcursul drumului, caz în care, cei mai buni ani au fost cei în care aveam clasa la etajul doi, întrucât drumul până la cancelaria de la parter era mult mai lung.

Au fost şi momente când, nerăbdător să aflu răspuns la câte-o întrebare, mă instalam în faţa uşii de la cancelarie şi aşteptam să apară profesoara pe care doream să o întreb enigma ce-o aveam. Această tactică desigur a determinat-o la un moment dat pe o doamnă profesoară de limba franceză (care avea şi dânsa un temperament exploziv) să se enerveze în momentul în care m-a văzut la cancelarie şi să exclame: „Ei bine!!! Că nu se poate altfel!!! Cum se sună de ieşire, Andrei este pronto padimex la uşa cancelariei!!! Andrei, să ştii că şi profesorii sunt oameni şi au şi ei dreptul la pauză!!!"

Ei bine, după momentul din timpul orei de fizică din clasa a şaptea, în care profesoara m-a „îndemnat" să utilizez în avan-întrebarea mea expresia „am multe întrebări", am folosit-o pe aceasta de câteva ori, doar pentru amuzamentul general, după care, o dată şi pentru totdeauna, am renunţat la a mai avertiza profesorii că urmează să îi întreb ceva şi, pur şi simplu, le adresam întrebarea/întrebările pe care le aveam.

Începusem să consider că sunt suficient de matur pentru a nu mai avertiza profesorii că urmează să îi întreb.

Iată cum, de la „copilul de 40 ani cu două facultăţi" care eram în clasa a doua şi care îndeplinea un adevărat protocol doar pentru a adresa o întrebare, am evoluat treptat spre adolescentul de 22 de ani, cu 12 clase fără 3 luni şi fără pic de interes de a urma cursurile vreunei facultăţi.

Ironia este evidentă, fapt pentru care nu am să o comentez, singura menţionare pe care am să o exprim drept concluzie este că nici în ziua de astăzi nu am încetat să fiu la fel de curios cum eram în primii ani de viaţă sau de şcoală şi tot timpul se găseşte un domeniu sau o activitate care să mă intereseze şi pentru care să „am o întrebare".

 

 

 

 

Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!

Share | |

Trackback link:

http://blog.spunetiparerea.ro/trackback.php?artid=9
5

2 comentarii pentru Am o întrebare

  • Si s-au terminat intre timp intrebarile ?
    postat de Florin Gheorghian la data de 28.12.2011, 17:49
    Am o propunere - pentru ca mi s-a parut interesanta expunerea: O rubrica de ... intrebari. Poate raspunde cineva care chiar se pricepe, dar poate ca vom putea citi acolo si raspunsuri naive sau perle, in ton cu ansamblul acestui spatiu de exprimare. Succes !

  • postat de thutat la data de 30.12.2011, 19:10
    Intrebarile nu s-au prea terminat ... au aparut intre timp altele care au luat locul celor initiale, dar curiozitatea care m-a definit in copilarie a ramas in mine si este la fel de puternica si de incapatanata.

    Propunerea dumneavoastra este interesanta si cred ca merita o incercare, acest site are un forum care deocamdata nu este promovat suficient dar sper ca in anul care vine sa il promovam si acolo o astfel de sectiune, de curiozitati exprimate - intrebari si raspunsuri - ar putea fi un lucru deosebit. Multumesc!

Spune-ți părerea despre Am o întrebare!

Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 

Trackbacks si pingbacks:

Niciun trackback nu a fost primit pentru acest articol.
Fii primul care posteaza un trackback catre acest articol!
TrackBack-linkul este: http://blog.spunetiparerea.ro/trackback.php?artid=9




Cele mai recente

Blogroll

Desene din expresialuri

Fetiță sud-americană
postat de roxi
la 12.06.2010, 23:51
Fructe
postat de babutavesela
la 05.04.2010, 00:16
Deșert
postat de thutat
la 05.04.2010, 00:01
Frunze și flori stilizate
postat de thutat
la 05.04.2010, 00:07
Apus
postat de poseidon
la 05.07.2010, 12:13
Butterfly
postat de cassandra777
la 22.05.2011, 13:48