Acasă -> Gânduri -> Cum poți convinge un prostuț că e prostuț?
1
comentariu



Stau de multe ori şi mă gândesc oare ce anume este necesar pentru ca cineva poată să îşi depăşească propriile idei pe care şi le creează pentru a ascunde nişte adevăruri mai puţin plăcute chiar de către el-ea însuşi.

 

Adică este nevoie de foarte multă sinceritate faţă de propria persoană pentru a fi capabil să accepţi nişte defecte pe care le ai. Şi vorbim aici deja de faza de acceptare, deci după ce am reuşit să ne dăm seama că acele defecte exista. Pentru că unii nu sunt capabili nici măcar să le vadă.

Dar uneori, a-ţi vedea propriile defecte nu este de ajuns. Trebuie să fii capabil să le accepţi, să conştientizezi că le ai şi că ele te afectează şi apoi să începi să cauţi modalitatea prin care să le elimini.

 

E nevoie uneori când eşti pus în faţa unor situaţii de viaţă să fii capabil să îţi dai seama că modul în care interpretezi respectiva situaţie sau reacţia pe care o ai este dat de un defect pe care îl ai. Este nevoie să îţi dai seama că cel mai bun lucru pe care ai putea să îl faci nu este cel pe care eşti pregătit să îl faci. Şi că poate este nevoie să gândeşti mai profund asupra lucrurilor a căror soartă tu ai decis-o deja.

 

Şi-aici ajungem la cei care gândesc prea mult, dar care totuşi gândesc greşit.

Pentru că simpla existenţă a gândirii şi a unui raţionament nu este o condiţie suficientă a faptului că respectiva gândire sau respectivul raţionament sunt corecte.

De multe ori întâlnesc în jurul meu persoane care şi-au creat falsa impresie că sunt nişte persoane deosebit de inteligente şi că toate deciziile pe care le iau sunt corecte fundamental din simplul motiv că nu s-au grăbit atunci când au decis ci au stat mult timp gândindu-se la decizia ce urmau a o lua.

Şi deşi în mod teoretic a te gândi foarte mult la o decizie este un lucru bun deoarece sunt puţine şanse să greşeşti daca ai această abordare, iată că în practică nu prea este adevărat. Şi din nou, nu pentru că a gândi nu ar fi un lucru bun sau nu ar fi un lucru suficient, ci pentru că este in definitiv deosebit de important dacă eşti capabil să gândeşti.

 

Ok, şi-acum o să apară întrebările: „Cum adică nu sunt capabil să gândesc? Cred că ştiu măcar să îmi dau seama că timpul pe care îl petrec închis în mine şi cu gândurile mele este dovada faptului că eu gândesc."

 

Păi da şi nu. Pentru că repet, faptul că te gândești mult la ceva anume nu înseamnă că gândeşti corect. Poţi foarte bine şi chiar foarte uşor să aluneci pe un raţionament greşit fundamental dar în care tu să ai foarte mare încredere şi că continui să construieşti idei şi teorii şi explicaţii pe care să le consideri foarte corecte şi foarte adevărate pentru simplul motiv că le gândeşti. Ajungi în situaţia în care nu este nevoie ca cineva să îţi confirme judecata, pentru că judecata ta nu are nevoie de confirmare. Iar explicaţia pe care o ai chiar pentru tine nu este un egoistă şi egocentristă, de genul „normal că am dreptate pentru că eu am întotdeauna dreptate" sau alte aberaţii de genul acesta. Nu. Tu eşti deosebit de sincer chiar şi faţă de tine şi deosebit de încrezător că o gândire nu te poate duce la un rezultat greşit. Explicaţia pe care o ai chiar pentru tine vis-a-vis de inutilitatea pe care o vezi în a-ţi fi confirmat raţionamentul de către o terţă persoană este că „tu ai ajuns la acest raţionament în urma unui lung proces de gândire. Nu a fost o decizie pripită, nu a fost ascultarea primului impuls, ci este rezultatul unui lung timp acordat analizei faptelor şi stabilirii concluziei. Şi din moment ce a lua o decizie în grabă sau a-ţi asculta primul impuls sunt considerate a fi nişte căi greşite de abordare a problemelor, atunci în mod categoric dacă tu ai stat mult timp gândindu-te înainte de lua decizia, este absolut necesar ca raţionamentul tău să fie corect".

 

Şi aici apare problema, că a gândi nu este o condiţie suficientă pentru ca rezultatul să fi unul corect.

Lăsând la o parte toate discuţiile speculative care se pot face pe idea ce înseamnă corect sau ce înseamnă a gândi corect, bine-rău ș.a.m.d., problema asta apare în rândul multor aşa-zişi „intelectuali auto-instruiţi" care nu au acordat suficientă atenţie studierii unor materiale educative în domeniu şi care nici nu a fost cadorisiţi cu prea multă putere de procesare. Astfel, în creieraşele lor mărunte, nevoia de auto-confirmare a creat un terci filosofo-intelectual pe care ei îşi bazează în continuare toate deciziile şi acţiunile.

 

Şi-acum nu zic, că fiecare om este deosebit de important şi valoarea spirituală contează, inteligenţa nu ţine loc de bun simţ ș.a.m.d. cu toate chestiile aste care sună bine şi care sunt adevărate în mare parte.

Dar vreau să zic, atunci când omul de lângă tine, la care se întâmplă să ţii, are un astfel de comportament şi are impresia că le ştie pe toate pentru că le gândeşte şi refuză orice altă opinie pe care o consideră a fiind insuficient de mult timp gândită, ce poţi să faci?

 

Cum poţi să îi spui unui omuleţ, fără să îi afectezi sentimentele şi fără să creezi bariera de supărare, că deşi gândeşte mult şi are pretenţia că gândeşte corect, este de fapt prostuţ, naiv, începător (sau orice cuvânt din acesta ar fi mai blând dar ar descrie totuşi idea în mod corect) şi că ar fi bine dacă ar lua o pauză şi ar asculta şi pe cei din jur care poate totuşi, în ciuda oricăror aparenţe, au mai multă capacitate de a judeca anumite lucruri.

 

Cum poţi convinge un omuleţ că motivul pentru care greşeşte este în definitiv faptul că el e puţin greşit în ceea ce priveşte gândirea pe care o are.

 

Şi aici, da, ştiu, că nu te poţi duce la un om şi să îi spui direct chestiile astea în modul acesta, dar aici nu fac decât sa subliniez o idee şi să pun o întrebare, deci pot să las deoparte gargara frumos audibilă şi melasa de cuvinte care se spun în astfel de situaţii. În definitiv aici contează ideea.

 

Şi teoretic ai spune că laşi omuleţul să se izbească singur de câteva ori pentru ca să îşi dea seama că a gândit greşit. Problema este însă nu numai faptul că îţi vine foarte greu să îl laşi să se bage de unul singur în nişte situaţii din care să iasă fript, doar pentru ca să îl faci să înţeleagă niște chestii, ci mai ales faptul că tu ştii deja din cele pe care le-ai mai observat că şi în prezenţa unei lovituri încasate, omuleţul nu va fi capabil să judece corect şi nu va considera ca prăjeala se datorează raţionamentului greşit pe care l-a avut. Da, se poate învinui pe el de o mie de ori, deci n-o să arunce vina pe altcineva, ci va fi intr-adevăr ferm convins că vina este a lui. Problema e că nu va considera raţionamentul în cauză ca fiind greşit, ci va atribui vina pe orice altă chestie pe care va considera ca a făcut-o sau n-a făcut-o cum trebuie, eventual orice altă chestie la care va considera că nu s-a gândit suficient, cu excepţia ideii că poate a gândit de la bun început raţionamentul greşit.

Practic va fi capabil să interpreteze eşecul ca fiind cauzat de absolut orice, mai puţin adevărata cauză.

 

Şi atunci tu te găseşti în situaţia că l-ai lăsat pe omuleţ să se izbească, s-a izbit, suferă, dar tot nu a învăţat nimic şi tot nu este dispus să asculte şi altă variantă.

 

Şi atunci revii să te întrebi, cum poţi să îl rupi puţin de ideile pe care le are şi să îi arăţi lumea?

Asta probabil că va suna a răutate, dar în definitiv, chiar dacă ne gândim la cineva pe care iubim, cum poţi totuși convinge un prostuţ că este prostuţ?

 

Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!

Share | |

Trackback link:

http://blog.spunetiparerea.ro/trackback.php?artid=12
5

1 comentariu pentru Cum poți convinge un prostuț că e prostuț?

  • Eu si GIGO in dilema
    postat de Florin Gheorghian la data de 06.01.2012, 17:59
    In principiu, gandirea este o procesare de date. Pe vremuri, in analiza sistemelor se vorbea de fenomenul GIGO - Gunoi Introduci, Gunoi Obtii - cand se punea problema procesarii unor date nerealiste, furnizate de conducerile comuniste, care raportau enormitati ca sa fie in ton cu cerintele vremurilor.
    Concluzia - educatia este cheia rezolvarii problemei, prin educatie furnizandu-se datele corecte necesare procesarii.
    Acum, nu zic nu, este posibil ca subiectul sa fie refractar la educatie, asta e.
    De altfel, si eu ma intreb uneori daca nu cumva gresesc in rationamentele mele - si acum, citind articolul, mi s-a ivit prilejul sa imi pun din nou problema aceasta : Oare, eu nu cumva obisnuiesc sa fac la fel ?

Spune-ți părerea despre Cum poți convinge un prostuț că e prostuț?!

Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi 

Trackbacks si pingbacks:

Niciun trackback nu a fost primit pentru acest articol.
Fii primul care posteaza un trackback catre acest articol!
TrackBack-linkul este: http://blog.spunetiparerea.ro/trackback.php?artid=12




Cele mai recente

Blogroll

Desene din expresialuri

Fata afgana
postat de sorana
la 15.08.2012, 10:43
Wolf & crow
postat de AntonioLiviu
la 19.02.2012, 13:25
Chibi L
postat de sainheroin
la 03.07.2010, 12:50
Portret
postat de poseidon
la 13.07.2010, 21:04
Mărul lui Adam și șarpele
postat de thutat
la 05.04.2010, 00:02
Portocala si carte
postat de babutavesela
la 11.07.2012, 11:44