Cu ce suntem mai buni decât ei?

Am fost cu nişte prieteni într-un parc, zilele trecute şi după ce ne-am găsit un loc unde să stăm, am început să vorbim despre diverse subiecte.

La un moment dat unul dintre amici a deschis un subiect lipsit de valoare pentru mine, dar care i-a aprins foarte repede pe ceilalţi. Era vorba despre o vedetă autohtonă şi despre recenta ei aventură cu altă persoană importantă de la noi.

Am stat şi am urmărit cum fiecare dintre amicii mei găsea tot felul de reproşuri şi observaţii destinate respectivelor vedete, asociate cu replici de genul: „În ce lume trăim!".

Deoarece discuţia, din care m-am autoexclus, îşi pierdea sensul din ce în ce mai mult, am intervenit spunând următoarele:

Fraţilor, lumea în care trăim ne-o construim singuri! Fiecare îşi construieşte lumea şi universul în care vrea să trăiască! De această construcţie personală depinde viaţa fiecăruia.

Aţi vrut să discutăm despre aceste vedete. Nimic rău, teoretic, dar oare nu putem găsi ceva mai important şi constructiv de discutat?

Cu ce suntem noi mai buni decât ei? Stăm şi le comentăm viaţa şi problemele personale. Suntem cu ceva mai buni?

Ne plângem de fiecare dată când avem ocazia că nu avem suficient timp pentru a realiza tot ceea ce dorim să realizăm. Şi totuşi irosim foarte mult din timpul nostru liber (şi poate şi din cel de muncă) pentru a comenta, a bârfi pe alţii. Pierdem timp din viaţa noastră pentru că suntem prea preocupaţi de vieţile altora.

N-ar fi nimic rău dacă această preocupare ar presupune un ajutor pe care l-am acorda celorlalţi, n-ar fi nimic rău dacă această preocupare ar presupune dispoziţia noastră pentru a asculta destăinuirile celor din jur, sau dorinţa noastră de a fi alături de cei care au nevoie de cineva cu care să vorbească. Dar nu! Nu suntem interesaţi de cei din jurul nostru deoarece dorim să-i ajutăm, să-i ascultăm, să-i sfătuim; suntem interesaţi de ei din pur egoism, doar pentru a ne satisface propriile curiozităţi, pentru a vedea cine cu cine s-a culcat, câţi bani a câştigat cine, unde şi cu cine şi-a petrecut vacanţa nu ştiu cine.

Ne pierdem timpul privind emisiuni cu caracter distractiv-lasciv, încercând să râdem la bancurile proaste şi încercările de bancuri pe care le fac toţi măscăricii.

Ne pierdem pur şi simplu viaţa urmărindu-i şi comentându-i pe alţii.

Suntem nişte fraieri!

Considerăm că suntem mai buni decât cei pe care-i bârfim, fără să ne dăm seama că în felul acesta suntem la fel ca ei. Şi poate chiar mai rău, deoarece ei îşi văd măcar de vieţile şi de problemele lor, pe când cei care îi comentează nu-şi mai văd propriile vieţi.

Poate ar spune unii că aceasta este singura bucurie pe care o au, dar consider că dacă o parte din timpul pe care-l rezervă acestor activităţi acerebrale, l-ar utiliza pentru a comunica cu ei înşişi, pentru a găsi soluţii la propriile probleme, şi de ce nu, pentru a evolua puţin, din punct de vedere intelectual, atunci ar descoperi că pot exista şi alte bucurii.

Alocuţiunea mea şi-a atins scopul, cel puţin momentan. Subiectul aflat în discuţie a fost schimbat iar opinia-mi împărtăşită, cel puţin aparent.

Mă întreb însă câţi dintre amicii mei au şi învăţat ceva din cele ce le-am spus.