Versiunea 4 a browser-ului Firefox este disponibilă pentru descărcare în variantă Beta 1, de pe site-ul producătorului: http://www.mozilla.com/en-US/firefox/beta/.
Curios din fire, am descărcat kit-ul de instalare pentru a vedea ce noutăți aduce Firefox 4. Am decis să vă povestesc experiența printr-un mini-review.
Cei 9 mega ai programului de instalare s-au descărcat rapid, urmând apoi instalarea. Procesul de instalare este la fel ca și până acum, aceleași opțiuni.
Eu am ales instalarea personalizată (custom). Sfatul meu este să faceți la fel, iar la momentul la care sunteți întrebați dacă doriți să folosiți Firefox drept browser implicit (default), să debifați acea opțiune, pentru a nu seta Firefox 4 beta să devină default.
Din punct de vedere al interfeței, schimbarea pe care o observi cel mai rapid este utilizarea butonului unic pentru meniu (la fel ca la Microsoft Office sau Opera), amplasarea taburilor în partea de sus a ferestrei și suportul pentru interfața grafică a windows 7.

fig.1 - Firefox 4 beta 1
Taburile pot fi plasate deasupra sau dedesubtul barei de adrese, se poate opta pentru meniu clasic sau cel implicit - un buton și-atât și se poate afișa bara cu bookmark-uri (sau nu).

fig.2 - meniul clasic

fig.3 - meniul implicit - butonul oranj care le face pe toate

fig.4 - submeniul meniului implicit

fig.5 - taburile sub bara de adrese

fig.6 - taburile deasupra barei de adrese (implicit)
Sincer, butonul de meniu nu este deloc reușit, aspectul său face notă discordantă cu restul interfeței. Butonul de meniu de la Opera 10, deși nici cu el nu pot să spun tocmai că mă laud, se integrează mai bine în design-ul aplicației.
Următorul lucru pe care îl veți observa va fi că aproape niciuna din extensiile instalate în Firefox 3 va merge în FF4. Ceea ce face acest beta 1 să fie efectiv folosit doar pentru testare, nu pentru o utilizare zilnică (din această cauză am spus mai sus să debifați opțiunea de a instala Firefox 4 ca browser default).

fig.7 - Add-on managerul integrat
Add-on managerul are o interfață nouă, integrată în restul aplicației, care apare sub formă de tab nou și nu de fereastră pop-up. Această îmbunătățire mi se pare binevenită, interfața este prietenoasă și ușor de folosit. Nu veți putea căuta add-onuri folosind add-on managerul (culmea), întrucât această funcționalitate se pare că nu a fost încă implementată.

fig.8 - Zoom pe add-on managerul integrat

fig.9 - Get add-ons nu funcționează încă
Aspectul indicatorului de progres de pe fiecare tab s-a schimbat, animația nemafiind cea clasică ci una de tip ceas cu disc, foarte urâțică și inestetică aș putea spune. Pe interfața unui browser modern, nu vreau să văd atât de mult negru folosit într-o animație aflată pe fiecare tab.

fig.10 - indicatorul de progres din tab este cam urâțel
Îmbunătățiri se simt la redarea filmulețelor, de pe youtube, de exemplu, folsind player-ul Flash. Redarea acestora este lină și fără mici întreruperi soldate cu spike-uri în procesor. Asta îmi place. Cu toate acestea însă, se pare că sunt niște probleme cu inițializarea interfeței grafice a playerului Flash, elementele acesteia apărând doar după ce se efectuează un mouse hover deasupra lor.
Folosind player-ul HTML5 al celor de la youtube pe un video codat WebM, activitatea procesorului (Intel dual core 2 Ghz 3Mb L2, 45nm) este de 80%, ceea ce nu mă încântă deloc. Comparativ, cu playerul Flash obțin doar 15-20% activitate.
Prin urmare, la momentul actual, merită să vă instalați Firefox 4 beta 1 doar dacă sunteți fie foarte curioși, fie dacă doriți să participați în grupul de feedback și testare și transmiteți spre Mozilla părerile și impresiile voastre pentru ca versiunea finală a Firefox 4 să fie îmbunătățită.

fig.11 - Opțiune pentru trimiterea de feedback către Mozilla
Firefox 4 beta 1 obține un punctaj de 97 din 100 la testul Acid3, după cum se vede mai jos. (puteți efectua testul aici: http://acid3.acidtests.org/)

fig.12 - rezultatele testului Acid3 pt. Firefox 4 beta 1
În ceea ce privește viteza de încărcare și rendare a paginilor, nimic impresionabil.
Fiind o versiune beta oricum nu o recomand pentru utilizarea de zi-cu-zi, cu atât mai mult cu cât majoritatea plugin-urilor nu funcționează.
Ceea ce rămâne de văzut este dacă pâna la versiunea finală se vor îmbunătăți elementele de design și funcționalitate și dacă versiunea 4 a browserului Firefox va fi revoluționară sau nu.
3 comentarii pentru Firefox 4 Beta 1 - review
-
cateva lucruri de adaugat
postat de justaguy la data de 22.07.2010, 00:41
Salut! Mi-am instalat si eu Firefox 4 beta acum vreo 3 ore. Am citit review-ul tau, si mi se pare unul bun. Principala preocupare a mea a fost compatibilitatea cu add-on-urile pe care le aveam in versiunea anterioara (3.6.7). Intr-adevar, majoritatea apar initial ca incompatibile, si aparent nu poti face nimic in privinta asta. In primul rand, ideea e ca poti gasi add-on-uri pentru versiunea 4 de la link-ul acela care apare si in screen-shot-ul tau (Firefox Add-ons), filtrand cu advanced search doar pe cele pentru versiunea 4. In schimb, "trucul" cel mai util, care m-a ajutat sa-mi pastrez si sa pot folosi in continuare o mare parte din add-on-urile vechi este instalarea add-on-ului "add-on compatibility reporter". Acesta va oferi posibilitatea activarii oricarui add-on, indiferent de versiunea pentru care a fost destinat, pentru a vedea daca este sau nu compatibil cu firefox 4. Dupa cum indica si numele, add-on-ul poate trimite un raport anonim prin care poti contribui spunand daca a fost sau nu compatibil un add-on cu versiunea 4. In cazul meu, am avut doar vreo 2 add-on-uri incompatibile din 20, deci, in principiu, nu am pierdut prea mult prin tranzitia la versiunea 4. In plus, se poate selecta pentru trimiterea automata a rapoartelor de utilizare-feedback catre mozilla, astfel contribuind la imbunatatirea unei versiuni ulterioare fara a sacrifica din timpul personal (optiunea este in tools-feedback-all your user studies-settings). Mie personal mi se pare o alegere buna trecerea pe versiunea 4, desi mi-am pastrat si 3.6 ca rezerva. Multa bafta!
-
multumesc pt pont

postat de thutat la data de 22.07.2010, 07:06
Salut!
Imi pare bine ca ti-a placut review-ul meu.
Iti multumesc pentru pontul vis-a-vis de "add-on compatibility reporter". Suna interesant si am sa il incerc si eu.
-
TEST
postat de Gavrila Bogdan la data de 18.11.2010, 21:07
TEST
Spune-ți părerea despre Firefox 4 Beta 1 - review!
Trackbacks si pingbacks:
Niciun trackback nu a fost primit pentru acest articol.Fii primul care posteaza un trackback catre acest articol!
TrackBack-linkul este: http://blog.spunetiparerea.ro/trackback.php?artid=99
Acest blog este blogul oficial în limba română al lui Thutat și totodată blogul oficial al spunetiparerea.ro.
spunetiparerea.ro oferă posibilitatea creării de expresialuri unde fiecare membru se poate exprima așa cum simte prin scris, comentarii, fotografie, desen.
Poți afla mai multe despre expresialuri aici: ce este un expresial?, iar aici: creare expresial îți poți face propriul expresial în doar 3 pași!
Cele mai recente
- Azerbaijan a castigat finala Eurovision 2011
- Romania s-a calificat in finala Eurovision 2011
- Câștigătorii primei semifinale Eurovision 2011, Dusseldorf, Germania
- O seara de concert cu Shakira, in Bucuresti
- Am implinit 1 an de existenta!
- Second Advertising nu știe gramatica limbii române
- Trei ani
- Firefox 4 Beta 1 - review
- Spunetiparerea.ro împlinește astăzi 3 luni de existență
- Râde ciob de oală spartă la Libertatea.ro
- Ce-am mai facut:
- Germania câștigă Eurovision 2010
- Paula Seling si Ovi s-au calificat in finala Eurovision 2010
- Eurovision 2010 cu Gianina și Leonard
- Food and water
- Prima dischetă nu se uită niciodată
- Opera Mini pentru iPhone
- Smiley cu dinți - partea II
- Smiley cu dinti - partea I
- De ce spunetiparerea.ro?
- Despre mine, prin ochii unui prieten
- Doi ani sau s-a dus dracului totul
- 8 luni sau mi-am uitat visul
- Alegeri
- Povestea pierdutei iubiri
- Lasă-mă!
- Elemente vitale
- Cum altfel?
- Retorica financiară
- Atenție!
- Este de ajuns!
- Târziile regrete
- Aliterație
- Inocența exibiționistă
- Teama
- Un motiv pentru a iubi femeia
- Sonetul apei
- Gânduri de ziua nașterii lui Iisus
- Puterea dragostei
- Petale albe
- Sonetul sorei Victorița
- Voi fi poet
- Târziu
- Sonetul fluturașului
- Sonetul femeii - de 8 martie 1996
- Sonetul câinilor fără stăpân
- Rondelul arșiței depline
- Prima ninsoare
- Poemul cățelușei gestante
- Ploaia
- O pasăre să fiu aș vrea
- Iarnă cu Virginia
- Furtuna
- Cât mă frământă
- Cât aș vrea
- Am țesut
- Alina
- Acele pinilor țepoși
- Vara
- Aer duminical
- Rondel pentru 1 Decembrie
- O! Betty
- Inima mea preţioasă
- Muzica mea divină
- Statueta mea
- Încuietoarea mea
- Ulciorul meu de aur platinat
- Prima zi
- Violeta
- Primăvara
- Toamna
- Orga mea muzicală
- Ceața
- Cristina
- Muza mea care-mi dă idei
- Mărul lui Adam
- Relaxare
- Plimbare în noapte
- Noapte albă
- Cu ce suntem mai buni decât ei?
- Culoarea semaforului
- Pizza
- Rude
- Ce ne povestește motanul?
- Dacă aș începe iar ...
- Ciudățenii - liftul
- Scriitorul
- Poveste de Sfântul Valentin
- Nu-ți mai face griji
- Sentimente
- Orice zi este suficient de bună pentru a face un cadou, o bucurie
- Cum poți convinge un prostuț că e prostuț?
- Petrecere de ziua mamei
- Cartea magică
- Am o întrebare
- Aproape de Andreea
- Amintire franţuzească






comentarii